Actualitate

S-a stins din viață un om de afaceri cunoscut din Săcelu

Costel Surdoiu, un om de afaceri din comuna Săcelu, fost patron al unei cunoscute pensiuni din zonă s-a stins din viață.
Acesta era cunoscut mai ales pentru implicarea sa constantă în proiecte educaționale și acțiuni caritabile dedicate copiilor, fiind considerat un susținător important al inițiativelor locale.

Costel Surdoiu a fost sponsor principal al Concursului Național de Protecția Mediului organizat de Palatul Copiilor Târgu Jiu, dar și a altor manifestări. Sprijinul său a continuat inclusiv după ce competiția a fost dedicată memoriei fiului său, Raul Surdoiu, care și-a pierdut viața într-un accident rutier.

„Cu lacrimi în ochi și durere în suflet vă anunțăm că a plecat într-o lume mai bună dragul nostru prieten pentru veșnicie COSTEL SURDOIU.
Toți cei care l-au cunoscut și apreciat sunt așteptați începând de azi 22 aprilie orele 18.00 la Capela Sfântul Nicolae din municipiul Tg Jiu, iar mormântarea va avea loc mâine la Biserica Sfântul Nicolae începând cu orele 12.00.

Dumnezeu să te aibă în pază suflet bun !!“, este mesajul transmis de reprezentanții Bisericii Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Apostol Andrei din Târgu Jiu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *