Actualitate

Primarul Târgu-Jiului, clarificări legate de stadion: Este omologat

Primarul Marcel Romanescu dă asigurări că stadionul municipal din Târgu-Jiu este omologat și poate găzdui diverse competiții sportive.

Marcel Romanescu a venit cu precizări după ce presa locală a relatat că arena de la Târgu-Jiu nu este omologată de către UEFA pentru organizarea de meciuri internaționale. Un punct de vedere pe această temă și-ar fi exprimat și președintele Federației Române de Fotbal. Răzvan Burleanu ar fi spus că “echipa naţională a României nu poate lua în calcul varianta Stadionului Municipal din Târgu-Jiu, pentru că nu îndeplineşte standardele UEFA, deoarece majoritatea spaţiilor destinate fotbalului au căpătat o altă destinaţie şi nu sunt utilizate conform manualului de utilizare a arenei”. “A fost o interpretare greșită a ceea ce s-a declarat în presa centrală. Pot să văd, în spate, anumite interese de a pune o pată asupra autorității locale, a celor care administrează stadionul. Stadionul e omologat din momentul în care a fost construit”, spune primarul Târgu-Jiului. Marcel Romanescu recunoaște că o problemă care ar trebui rezolvată, la stadion, este cea a încălzirii gazonului. O instalație a fost realizată în trecut, în acest sens, însă organele abilitate ar face verificări în ceea ce privește investiția, potrivit primarului Târgu-Jiului. Marcel Romanescu a discutat, la începutul lunii, la Târgu-Jiu, cu șeful FRF, Răzvan Burleanu, despre posibilitatea organizării unor meciuri ale echipelor naționale de tineret pe arena din municipiu. Edilul afirmă că două ar fi motivele pentru care nu ar putea avea loc astfel de partide: lipsa unui aeroport și a cel puțin două hoteluri de 4 stele în oraș.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *