
La data de 20 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au depistat, în trafic, un bărbat de 43 ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Bengești, iar la testarea cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul, de către o persoană aflată sub influența alcoolului.
***
La data de 20 martie a.c., polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au depistat, în trafic, un bărbat de 48 de ani, din comuna Stoina, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6 B Stoina, iar la testarea cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei, conducătorul auto a refuzat.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice.




