Eveniment

Procesul gorjeanului acuzat de uciderea unei cântărețe, suspendat

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au suspendat judecarea apelurilor formulate în dosarul tânărului din Tismana, acuzat că și-ar fi mutat iubita la volan, în urma unui accident rutier soldat cu decesul acesteia. Măsura a fost luată pe perioada stării de urgență generată de epidemia de Coronavirus. "Se suspendă de drept judecarea cauzei pe durata stării de urgenţă. În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, judecătorul sau instanţa de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată şi efectuarea actelor de procedură, prin repunerea cauzei pe rol, cu citarea părţilor şi asigurarea dreptului la apărare, după caz", a stabilit instanța din Bănie.

Sergiu Geagu va afla la Craiova dacă va rămâne cu pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspendare, stabilită de prima instanță. Prima hotărâre a fost atacată atât de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, cât și de inculpat și de familia fostei iubite, Alina Firiza. Magistrații Judecătoriei Târgu-Jiu au stabilit, în luna mai a anului trecut, prima decizie pentru Sergiu Adrian Geagu: trei ani de închisoare cu suspendare, fiind schimbată încadrarea juridică a faptelor. ”Aplică inculpatului Geagu Sergiu Adrian pedeapsa cea mai grea de trei ani de închisoare. (…) Dispune suspendarea executării pedepsei rezultante de trei ani de închisoare aplicate inculpatului, sub supraveghere, pe o perioadă de opt ani, termen de încercare”, a decis judecătorul de caz. Instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de tatăl cântăreței Alina Firiza, obligând societatea de asigurări la plata sumei de 300.000 de lei cu titlu de daune morale. Aceeași sumă ar urma să primească și mama fetei. Alte trei rude ar primi câte 100.000 de lei, dacă apelurile vor fi respinse. Sergiu Adrian Geagu a fost trimis în judecată la sfârșitul anului 2016 pentru ucidere din culpă. Acesta a fost acuzat că, în luna aprilie a anului 2013, a produs un accident rutier pe raza comunei Peștișani, soldat cu decesul fostei iubite, Alina Firiza, o interpretă de muzică populară din Baia de Aramă, care împlinise 19 ani. Suspiciunea este că șoferul, de teama unui dosar penal, ar fi mutat-o la volan pe Alina și ar fi susținut că ea ar fi condus mașina și ar fi adormit la volan. Adolescenta a intrat în comă în urma evenimentului rutier și a murit la spitalul din Craiova, după patru zile. Aceasta era elevă a Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu și studentă la UCB. Sergiu Adrian Geagu a fost judecat și pentru modificarea și ștergerea urmelor unui accident rutier. „La data de 6 aprilie 2013, pe raza localității Peștișani, s-a produs un accident rutier, iar pasagerul Firiza Matei Roxana Alina a suferit vătămări care au condus la deces. La volan se afla inculpatul”, au precizat reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, în timpul cercetărilor. Tânărul a spus, permanent, că este nevinovat.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *