Ultima oră

Prognoza meteo pentru Paște. Vremea se schimbă radical

Sâmbătă avem parte de vreme caldă peste tot în ţară, iar în sud şi sud-vest maximele sunt chiar şi cu 10 grade peste cele normale.

Aşadar termometrele vor indica între 14 grade pe litoral şi 28 de grade în Oltenia. Vară în toată regula! Ceva mai mulţi nori se adună la deal şi la munte, unde după-amiaza vin aversele cu tunete, fulgere şi vânt. În noaptea de Înviere ploile vin şi în regiunile sud-estice, iar minimele vor fi cuprinse între 3 şi 13 grade.

În prima zi de Paşte vreme se răceşte în jumătatea de nord a ţării, unde o să şi plouă. În sudul ţării însă, continuă să fie cald şi aversele de vară cu tunete şi vânt vin după-amiaza. Sunt şase să se adune o cantitate mare de apă şi nu sunt excluse vijeliile şi grindina. Astfel, maximele vor fi cuprinse între 12…14 grade în nordul ţării şi cam 27 de grade în extremitatea de sud.

A doua zi de Paşte vine cu vreme mai rece decât până acum şi în jumătatea de sud, astfel că o să fie rece în toată ţara. Vor fi maxime de 11 grade în nordul Moldovei şi cel 18 grade în Banat. Norii se înmulţesc în sud unde va fi ploua, slab, iar la munte ai parte de lapoviţă. Vântul va sufla cu putere, din când în când, în est şi sud-est.

În Bucureşti urmează o noapte senină şi caldă cu 11 grade Celsius. Sâmbătă o să fie frumos şi cald, ca într-o zi de vară. Vor fi cam 25 de grade, iar norii se adună doar în noaptea de Înviere, când o să fie în jur de 9 grade.

Duminică tot vreme ca de vară: 26 de grade, posibil averse, descărcari electrice şi vânt în timpul ploilor. A doua zi de Paşte vine cu vreme rece şi mulţi nori. Nu o să plouă, dar mercurul din termometre se opreşte la 16 grade.

Sursă: Mediafax

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button