Dezvăluiri

PSD nu prinde, încă, loc în conducerea CE Oltenia! Patru supraveghetori, din PNL!

Social-democrații sunt ținuți la mantinelă de către ministrul liberal al Energiei care, prin intermediul reprezentantului Statului în AGA a Complexului Energetic Oltenia, a stabilit să le fie prelungite mandatele a doi liberali, supraveghetori ai companiei energetice, deși era așteptată înlocuirea acestora din Consiliul de Supraveghere și alegerea unor supraveghetori asumați de PSD. În aceste condiții, CS al CEO va rămâne în aceeași configurație, cu cinci din cei șapte membri cu funcții de conducere în PNL sau asumați de liberali.

Acționarii CEO le vor prelungi, pe 25 martie, cu două luni, mandatele avocaților Nicolae Bobu și Alexandru Florin Gătejescu în Consiliul de Supraveghere al companiei. Cei doi au fost aleși în CS, la finele lunii februarie a anului trecut, pentru un mandat de patru luni, ambii fiind susținuți de PNL pentru pozițiile de supraveghetori.

De altfel, Nicolae Bobu face parte din conducerea organizației Gorj a liberalilor, fiind membru în BPJ, iar avocatul doljean Gătejescu este chiar vicepreședinte al filialei județene a PNL din județul vecin.

Consiliul de Supraveghere al CEO este condus, din poziția de președinte, de Alexandru Marcoci, vicepreședinte al PNL Mehedinți, iar din acest organism mai fac parte Constantin Vlad, consilier local PNL la Strehaia, Vladimir Tanasiev, asumat de PNL Gorj, un apropiat al secretarului de stat în Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Iulian Popescu. În afară de reprezentantul Fondului Proprietății, Petre Georgescu, în CS în regăsim și pe Mădălin Eftenoiu, susținut și el tot de PNL, având în vedere și alte poziții în care a fost desemnat în ultima vreme, adică supraveghetor al APAAS și administrator al RAJD Argeș.

Social-democrații gorjeni și-au exprimat dorința de a-și promova specialiștii în conducerea CEO, însă, deocamdată, aceștia sunt ținuți pe banca de rezerve.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *