Florinel Țuilă a constatat că PSD și PSD nu au soluții pentru problemele din piața de energie, însă nu crede că românii vor rămâne fără curent sau în frig, la iarnă. Primarul comunei Cătunele are o explicație pentru care guvernanții nu iau decizii pentru populația să nu mai plătească facturi mari la energie electrică și gaze naturale. Spune că nu politicienii conduc lumea, ci oamenii cu bani. „E greu acum de rezolvat problema, pentru că e greu să mai vii și cu Ordonanța 114 pe care au anulat-o și cred că nu au soluții. Să se pună de la bugetul de stat diferența de curent consumată mi se pare absurd, adică tot din banii noștri, tot din banii de autostrăzi, în timp ce băieții deștepți câștigă miliarde, iar poporul suferă. Cred că nu vom stinge becul la iarnă, dar se va îndatora țara tot mai mult, copiii noștri vor suferi consecințele. Trebuie să se dea vina pe cineva, dar nu au soluție, asta e situația în care suntem noi puși acum. Băieții deștepți care au banii fac ce nu și-ar dori să facă politicienii, adică să-i dea la o parte, pentru că lumea e condusă de oamenii cu bani. Altfel, politicienii ar lua măsuri. De ce nu le iau? Pentru că ar tăia resurse și prin resurse și-ar pune în pericol stabilitatea. Peste tot sunt probleme. Populația săracă a mai fost ajutată de guvernanți, nu putem spune că este o problemă foarte gravă pentru cetățeni, acum, greul va veni mai târziu, deocamdată încă se mai poate”, a conchis edilul.
0 87