
Mirel Rădoi este tot mai aproape de o revenire pe banca tehnică.
Tehnicianul român în vârstă de 44 de ani urmează să revină în Arabia Saudită, acolo unde o formație din prima ligă i-a făcut o ofertă concretă și este gata să îl instaleze în zilele următoare.
Este vorba despre Al-Najma, club aflat într-o situație critică în campionat, cu doar două puncte acumulate după 12 etape și poziționat pe ultimul loc al clasamentului. Conducerea saudită este hotărâtă să producă o schimbare pe banca tehnică, după rezultatele slabe din ultima perioadă, iar Rădoi este alesul pentru a încerca redresarea echipei. Potrivit iamsport.ro, prezentarea oficială ar urma să aibă loc în două-trei zile, interval necesar pentru rezilierea contractului actualului antrenor.




