Eveniment

Reacția lui Honcilă, după ce a fost arestat pentru șantaj

Un bărbat din Rovinari, acuzat de șantaj, a fost arestat preventiv, sâmbătă, de magistrații Judecătoriei Târgu-Jiu.
„Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Dispune arestarea preventivă a inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, pe o perioadă de 20 de zile, începând cu data de 05.09.2020 până la data de 24.09.2020, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă cu privire la inculpat. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare”, a decis instanța. Reacția inculpatului nu a întârziat să apară. Acesta a contestat hotărârea, urmând ca verdictul să fie stabilit la Tribunalul Gorj. Rovinăreanul a mai fost reținut în 2017 într-un dosar de șantaj și amenințare. Cătălin Alexe Honcilă a mai fost condamnat în trecut pentru astfel de fapte. De această dată este suspectat că a amenințat un patron din Bâlteni, cu acte de violență, pentru a primi bani.

„La data de 04.09.2020, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Craiova –Secția 5 Poliție au depistat un bărbat de 37 de ani, din orașul Rovinari, pe raza municipiului Craiova, pe numele căruia organele de cercetare penală din cadrul Serviciului de Investigare Criminale al IPJ Gorj au emis mandat de aducere, întrucât se sustrăgea de la cercetări. Bărbatul a fost condus la sediul IPJ Gorj, iar In urma probatoriului administrat a fost reținut pe o perioadă de 24 ore pentru săvarsirea infracțiunii de șantaj. La data de 16 august, bărbatul s-a prezentat la o societate comercială administrată de familia unui alt bărbat de 31 de ani, din Bâlteni, unde, în contexul amenințării cu acte de violență, a solicitat o suma de bani”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *