Dezvăluiri

Reducerea vârstei de pensionare. Casa de Pensii, dată în JUDECATĂ de un SINDICAT din CE Oltenia

Liderii Sindicatul Energia Rovinari a început, săptămâna trecută, să dea în judecată Casa de Pensii pentru respingerea dosarelor de pensionare anticipată, în baza Legii 197/2021.

Zeci de angajați ai termocentralei Rovinari, membrii ai Sindicatului Energia, cărora le-au fost respinse dosarele de pensionare, au cerut sprijin liderilor pentru a da în judecată Casa de Pensii. Președintele Energia Rovinari, Constantin Mitrescu, se așteaptă ca, până la sfârșitul anului, să se obțină primele decizii judecătorești privind pensionarea, la 52 de ani, a minerilor și energeticienilor. Liderul sindical acuză Casele de Pensii de comiterea unui abuz pentru că nu aplică Legea 197/2021. “ Suntem primul sindicat din Complexul Energetic Oltenia care deja, de săptămâna trecută, am demarat procese cu Casa de Pensii pentru a contesta deciziile negative pe care le-au primit membrii mei de sindicat. Motivul respingerii lor este acela că nu ia în calcul legea privind pensionarea anticipată, deși acest act normativ este destul de clar . Specialiști în drept, dar și oameni politici spun că pensionarea minerilor și energeticienilor va fi făcută de instanțele de judecată, pentru că fac un abuz colosal la ordinul Ministerului Muncii. Vin zeci de oameni pe zi, aduc copii după decizia de respingere. Noi, sindicatul, acționăm în instanță pentru fiecare în parte. Sper ca, până la finalul anului, să obținem primele decizii judecătorești privind pensionarea, la 52 de ani, a minerilor și energeticienilor. Specialiștii spun că este destul de clară legea, dar nu se dorește aplicarea ei. Casele de Pensii nu aplică abuziv legea. Pe deciziile de respingere nici măcar nu este menționată legea adoptată în acest an, ca și cum n-ar exista”, a conchis președintele Sindicatului Energia Rovinari.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *