Ultima oră

Rezultatele acțiunilor de prevenire și combatere a răspândirii COVID 19, în Gorj

În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate 11 acţiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

În total, 211 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, lucrători ai ISU Gorj, reprezentanți ai ANPC, ANSVA și Ministerului Sănătății au acționat în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun.

În cadrul acțiunilor, au beneficiat de activitățile informativ-preventive și au fost verificate 856 de persoane, 218 societăți comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes, precum și 109 mijloace de transport în comun/ mijloace de transport de agrement.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 133 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 80.575 de lei, respectiv 16 sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, iar alte 117 la alte acte normative.

Forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.

De asemenea, au fost desfășurate acțiuni de informare a cetățenilor cu privire la măsurile impuse, pe raza întregului județ, privind obligativitatea purtării măștii de protecție și păstrarea distanțării pentru toate persoanele prezente, în următoarele spații publice: piețe, parcare piețe, stații mijloace de transport în comun, zone de promenadă-zona centru și parcurile din Municipiul Târgu Jiu și orașele/comunele din județul Gorj.

Aveți grijă de sănătatea dumneavoastră și a celor dragi!

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button