Politică

Romanescu, despre excedentul bugetar: Ca primar, mă simt foarte bine, dacă am miliarde în buzunar, decât să am datorii

Primăria Municipiului Târgu-Jiu a înregistrat, la sfârșitul anului 2022, un excedent bugetar de aproximativ 70 de milioane de lei.

Primarul Marcel Romanescu susține că 90% din excedentul bugetar înregistrat de Primăria Târgu-Jiu la sfârșitul anului 2022 va fi folosit pentru cofinanțarea proiectelor pe fonduri europene. Municipalitatea a rămas cu aproximativ 70 de milioane de lei în conturi la finele anului trecut. Pentru proiectele pe fonduri europene în valoare de 250 de milioane de euro obținute de primărie trebuie plătită o parte de cofinanțare de circa 10 milioane de euro. Primarul Marcel Romanescu spune că ar fi bine ca guvernul să asigure aceste sume pentru a încuraja autoritățile locale să atragă cât mai multe fonduri europene pentru dezvoltare. Edilul se laudă că, de când a venit primar la Târgu-Jiu, a făcut economii la bugetul local. Au rămas sume în plus de bani în urma proiectelor scoase la licitație care au fost licitate la sume mai mici. “Ca primar, mă simt foarte bine în situația în care am 10 miliarde în buzunar, e mai bine decât să am 10 miliarde datorie”, afirmă primarul Târgu-Jiului. Marcel Romanescu spune că o parte din excedentul bugetar înregistrat anii precedenți a fost alocat societății Edilitara pentru dotarea cu utilaje. Primarul Târgu-Jiului spune că lucrările de modernizare a infrastructurii din municipiu vor fi realizate de societatea de gospodărire locală și după ce Aparegio va moderniza rețelele de apă și canalizare cu bani europeni.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *