
Edilul consideră că a dedicat prea mulți ani din viața sa politicii și administrației publice centrale și locale. Marcel Romanescu a ocupat diverse poziții politice și publice, în ultimii 22 de ani. Acum, afirmă că ia în calcul retragerea de pe scena politică.
„Trebuie să vină și un moment în care generația care vine după noi, dacă ai reușit să o formezi, să poată prelua frâiele. (…)Nu știu. Oricând este posibil (să facă acest pas -n.r.), pentru că uzura asta naște monștri, la un moment dat. Este clar că, indiferent cât de mult îți dorești să faci, apar și neajunsuri, și supărări din partea oamenilor. În fiecare zi, rezolvi cinci probleme, dar două nu ai cum să le rezolvi. Oamenii cărora nu le-ai rezolvat problemele sunt dezamăgiți și, în timp, se creează o masă critică. Eu mi-am spus întotdeauna că vreau ca, atunci când voi pleca din viața politică și din administrație, măcar eu să fiu împăcat cu mine însumi. Să știu că am făcut tot ceea ce a depins de mine, cu bună-credință, pentru ca orașul pe care încerc să-l dezvolt sau echipa politică pe care am format-o împreună cu prietenii mei să meargă mai departe și să aibă un viitor. Asta îmi doresc, atât ca primar, cât și ca lider politic. (…) Nu este prea devreme să mă gândesc la un astfel de pas. Gândiți-vă că, deși nu pot spune că am o vârstă care să mă determine să mă gândesc la astfel de lucruri, sunt implicat în politică din 2004. Sunt 22 de ani pe care i-am dedicat politicii și, în mare parte, administrației publice locale sau, pentru o perioadă, administrației centrale, când am fost parlamentar. Sunt 22 de ani din viața mea. Uneori este mult. Dar nu are legătură cu o dezamăgire față de tot ceea ce se întâmplă în campanii, deși și acesta este un aspect. Dezamăgiri am în fiecare zi. Și, atunci când fac astfel de postări, normal că mă afectează. Dacă nu le-aș simți pe propria piele, nu le-aș face. Poate că, altădată, am fost mult mai deschis. Acum, încerc să privesc lucrurile diferit. (…) Nu este vorba despre 2028. Nu mă gândesc la 2028. Mă gândesc, însă, și la o anumită strategie personală. Adică, în afară de politică și administrație, mai există și viață”, a precizat edilul.




