Actualitate

Romanescu, noi VEȘTI legate de INVESTIȚIILE din Târgu-Jiu

Mai multe investiții din Târgu-Jiu sunt în procedură de licitație la Ministerul Dezvoltării. Lucrările la centura ocolitoare încă nu au fost reluate.

În această perioadă, se caută constructori pentru modernizarea casei de cultură a sindicatelor, bazinul acoperit din spatele stadionului, amenajarea bazei sportive de la Debarcader și achiziționarea celor 20 de troleibuze. În ceea ce privește investiția prin care va fi reînnoit parcul auto al societății Transloc SA, Marcel Romanescu dă asigurări că, de data aceasta, licitația nu va mai fi anulată la Ministerul Dezvoltării. Lucrările la centura ocolitoare a Târgu-Jiului nu au fost reluate nici până acum, deși contractul a fost semnat pe 22 septembrie la primăria municipiului în prezența vicepremierului Raluca Turcan. “Se așteaptă ordinul de începere a lucrărilor, care trebuie emis de către Compania Naționala de Administrare a Infrastructurii Rutiere”, spune Marcel Romanescu. Primarul Târgu-Jiului dă asigurări că nu sunt probleme privind reluarea investiției. Afirmă că trebuie respectate anumite termene prevăzute de lege. În plus, societatea SECOL mai trebuie să depună ceva documente la Compania Naționala de Administrare a Infrastructurii Rutiere înainte de a relua lucrările pe centura ocolitoare a municipiului.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *