Actualitate

Romanescu, REACȚIE după ce vicele Coica a cerut explicații conducerii Teatrului Dramatic ”Elvira Godeanu”

Primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, îi dă dreptate viceprimarului Gabriel Coica după ce a solicitat șefilor Teatrului Dramatic ”Elvira Godeanu” să prezinte public modul în care au cheltuit banii pentru piesa de teatru Cazul Tudor Vladimirescu.

Viceprimarul Târgu-Jiului, Gabriel Coica, a cerut, la sfârșitul săptămânii trecute, printr-o postare pe Facebook, conducerii Teatrului Dramatic ”Elvira Godeanu” să prezinte, într-o conferință de presă, modul în care a fost cheltuită suma de 670.000 de lei, din bugetul orașului, pentru punerea în scenă a unui spectacol prin care să se marcheze Bicentenarul Tudor Vladimirescu. Primarul Marcel Romanescu spune că Gabriel Coica are tot dreptul să ceară explicații, având în vedere că, în calitate de viceprimar pe cultură, coordonează activitatea teatrului. “Sunt de acord cu viceprimarul. Reprezentanții teatrului trebuie să înțeleagă că trebuie să dea dovadă de transparență. Mi se pare de bun simț să prezinte documente”, spune primarul Marcel Romanescu. Edilul Târgu-Jiului susține că din suma de 670 de mii de lei, alocată teatrului pentru spectacolul „Cazul Tudor Vladimirescu” nu au fost plătite doar indemnizațiile angajaților. Edilul afirmă că au fost cumpărate aparatură și decoruri, necesare instituției de cultură, ce vor fi folosite și pe viitor pentru alte piese de teatru.

Articole asemănătoare:

2 Comentarii

  1. scoica asta sa nu uite de unde provine si de unde provin si sefii de la acest asa-zis teatru: psd. Sa dea cu piatra altcineva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button