Ultima oră

Românii care merg în Ungaria trebuie să intre în carantină. Anunțul guvernului de la Budapesta

Ungaria a decis noi restricţii în ce priveşte trecerea frontierelor, care vor intra în vigoare de miercuri, pentru a preveni răspândirea COVID-19, a anunţat duminică şeful de cabinet al premierului Viktor Orban. Decizia a fost luată în urma reapariţiei unui număr mare de cazuri în mai multe ţări, a precizat oficialul citat de Reuters şi Magyar Hirlap, relatează Agerpres. România a fost inclusă în zona „galbenă”.

Conform noilor reguli, cetăţenii unguri care revin din ţări de risc crescut, considerate aparţinând zonelor galbenă şi roşie, vor fi obligaţi să se supună unor controale medicale la graniţă şi să intre în carantină, a explicat Gergely Gulyas.

Acelaşi lucru se aplică şi în cazul străinilor care vin din ţări galbene, în timp ce intrarea cetăţenilor străini din ţări roşii va fi interzisă.

„Cei care sosesc din zonele galbene trec printr-o verificare la frontieră, dacă testul este pozitiv, atunci automat se va trece în carantină de 14 zile. Şi dacă testul la frontieră nu arată o infectare, plasarea în carantină este obligatorie, cu excepţia situaţiei în care în ultimele cinci zile au existat două teste negative la interval de 24 de ore. Carantina de 14 zile nu e valabilă pentru cei care au rezultate negative în primele 48 de ore”, a spus Gergely Gulyas.

Dintre statele membre ale Uniunii Europene, în categoria galbenă” se înscriu în prezent Bulgaria, Portugalia, Suedia şi România. Tot aici intră şi Marea Britanie.

Cei care vin din aceste ţări trebuie să intre în carantină, pe care o pot părăsi doar după două teste negative efectuate la interval de 48 de ore.

Din categoria roşie fac parte în acest moment Albania, Bosnia-Herţegovina, Macedonia de Nord, Muntenegru şi Ucraina.

Croaţia, stat membru al UE, face parte deocamdată din categoria „verde”, a precizat responsabilul ungar.

sursa: digi24.ro

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *