Politică

Rujan: CEO ar trebui să funcționeze măcar până în 2028, pentru că nu va fi energie de la noile investiții!

Unul dintre parlamentarii județului Gorj susține că Sistemul Energetic Național nu va putea să funcționeze fără energia pe bază de cărbune. Astfel, Cristi Rujan, senator de Gorj, a precizat că grupurile energetice pe bază de cărbune ar trebui să funcționeze măcar până în 2028, respectiv încă doi ani după termenul de intrare în rezervă stabilit de Planul de restructurare și decarbonare.

Parlamentarul social-democrat spune că va fi imposibil de înlocuit energia pe bază de cărbune cu energia produsă de noile investiții, pe motiv că aceasta nu există.

„Complexul Energetic Oltenia ar trebui să funcționeze măcar până în 2028 pentru că nu va fi energie de la noile investiții. Programul de restructurare a industriei miniere ar fi trebuit să fie făcut la fel ca în Germania sau Polonia. Puteam și noi să mergem până în 2040 și cu un termen intermediar 2035. Sunt termene foarte scurte care nu au fost gândite deloc. Nu ai cum să închizi capacități, știind că nu ai la dispoziție parcurile fotovoltaice și grupurile pe gaze naturale pentru a le înlocui”, a precizat senatorul Cristi Rujan.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *