Dezvăluiri

Rușeț spune că nu știe cine a negociat grupa specială de muncă pentru inspectori sociali

Ion Rușeț, consilier de integritate la Complexul Energetic Oltenia, a dezvăluit că nu se știe cine a negociat grupa de condiții speciale pentru inspectorii sociali. Nu se cunoaște nici cine a introdus noile compartimente de responsabilitate socială la subunități și în listele cu personalul care va beneficia de condiții speciale de muncă.

Ion Rușeț a precizat că la niciuna din ședințele Comisei de Negociere nu a fost discutat subiectul inspectorilor sociali și că aceștia au apărut pe listele prezentate sindicatelor. Inspectorii sociali își vor desfășura activitatea pe lângă subunitățile din producție, în cadrul Compartimentelor de responsabilitate socială. Astfel, fiind cu sediul în zonele direct productive, vor putea să beneficieze de condiții speciale de muncă de la 1 septembrie încolo și vor avea avantaje la ieșirea la pensie.

Este de amintit că vineri are loc o nouă ședință a Comisiei de Negociere a Actului Adițional numărul 6 la Contractul Colectiv de Muncă valabil la nivelul Complexului Energetic Oltenia. Discuțiile sunt programate de la ora 10,00, la Sediul Direcției Miniere, din Târgu Jiu. Ion Rușeț a spus că Actul Adițional nu este încă definitivat și că vor mai avea loc discuții. Sindicatele au primit însă Actul Adițional pe care trebuie să îl semneze, împreună cu listele care cuprind posturile ce vor beneficia de condiții speciale de muncă. Sunt peste 8.000 de mineri și energeticieni care vor fi încadrați la condiții speciale de muncă, în baza Legii 197 din 2021.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *