Un bărbat de 68 de ani din judeţul Dâmboviţa s-a împuşcat în cap cu o armă de vânătoare pe care o deţinea legal.
„La data 21 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 10 Poliţie Rurală Petreşti au fost sesizaţi, prin S.N.U.A.U. 112, de către o femeie cu privire la faptul că o persoană s-ar fi împuşcat în zona capului. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, în comuna Ulieşti, unde, într-o cameră a unei locuinţei, au descoperit un bărbat, în vârstă de 68 de ani, decedat, acesta prezentând o leziune prin împuşcare, în zona capului”, a transmis, miercuri, IPJ Dâmboviţa.
Bărbatul era deţinător legal al unei arme de vânătoare.
.