Cei 139 de angajați de la UATAA Motru vor primi salarii majorate din acest an, cu 140 de lei net. Asta a decis conducerea unității, la negocierea noului contract colectiv de muncă, aflată în curs. În unitate nu sunt salariați cu minimul pe economie dar salariile nu sunt mari astfel că majorarea este binevenită. Angajații și-au încasat recent și lichidarea pe decembrie dar și tichetele de masă.
UATAA a început anul sub cădelnița preotului care a zis amin peste instalația defectă ce lăsase orașul fără căldură și apă caldă de Anul Nou. Salariații au intrat în 2022 fără salarii dar la începutul acestei luni au luat și banii restanți și lichidarea pe decembrie. La pachet au venit și tichetele de masă.
Totodată s-a achitat și cărbunele cumpărat de la CEO la final de 2021 dar și păcura necesară pentru funcționarea uzinei. Numai păcură a costat 7 miliarde vechi iar cărbunele 3,5 miliarde. Uzina s-a redresat sub conducerea interimară și, important, vinde energie.
A.P.