Ministerul Afacerilor Externe (MAE), care s-a interesat de situaţia românilor implicaţi în accidentul din Italia, a precizat că şapte persoane au fost rănite, trei fiind copii. Viaţa acestora nu este, însă, pusă în pericol. De asemenea, MAE a transmis că un alt autocar transporta restul pasagerilor în România.
”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că Ambasada României în Republica Italiană şi Consulatul General al României la Trieste s-au autosesizat ca urmare a informaţiilor apărute în mass-media, cu privire la un accident rutier care a avut loc pe 16 ianuarie 2023, în Republica Italiană, pe autostrada A13, în dreptul oraşului Padova, în care a fost implicat un autocar la bordul căruia se aflau 56 de cetăţeni români, cu destinaţia România. În acest context, reprezentanţii misiunii diplomatice şi ai oficiului consular au întreprins demersuri pe lângă autorităţile italiene, în regim de urgenţă, pentru a obţine informaţii referitoare la cetăţenia, identitatea, starea de sănătate a victimelor, precum şi la circumstanţele producerii accidentului rutier”, a transmis, luni seară, MAE, într-un comunicat de presă.