Dezvăluiri

SCHIMBĂ PNL CANDIDATUL la Primăria Târgu-Jiu? REACŢII

Ion Fugaru susţine că Robert Filip ar putea fi candidat PNL la Primăria Târgu-Jiu, în contextul scandalului dintre liderul judeţean Dan Vîlceanu şi cel de la municipiu, Marcel Romanescu.

Fostul viceprimar al oraşului Târgu-Cărbuneşti vine cu mai multe argumente pentru a-şi susţine scenariul. Ion Fugaru spune că Dan Vîlceanu ar fi primit mână liberă de la Ludovic Orban să găsească un alt candidat în locul lui Marcel Romanescu. Totul, după ce, în luna ianuarie, liderul PNL Gorj îl acuza pe fratele primarului Târgu-Jiului, șeful ITM Gorj, George Romanescu, că s-ar fi aflat în spatele unei campanii de denigrare ce a culminat cu un articol în ziarul ”România Liberă”. Vîlceanu a postat, pe pagina de socializare, fotografii cu discuții între Leonida Belgher și George Romanescu, în care era anunțată ancheta din ziarul național. George Romanescu a susținut, însă, că nu sunt conversațiile sale. Marcel Romanescu spune că şefii de la Bucureşti i-au validat candidatura pentru un nou mandat de primar la Târgu-Jiu. Edilul afirmă însă că în politică orice este posibil. “La acest moment, nu cred că este posibil, ţinând cont de faptul că deja candidatura mea este validată la nivel naţional, nu numai de către organismele de la nivelul judeţului Gorj, ci şi de către Biroul Permanent Naţional. Vom vedea. Nu este niciun fel de problemă. Până la urmă, PNL poate să ia orice decizie, dar, odată ce validarea este făcută inclusiv de către structurile naţionale, e greu de crezut că vor mai reveni asupra deciziei. Eu sunt trecut prin cei 20 de ani de politică. Este posibil orice, respectând statutul PNL, dar eu nu fac niciun fel de precizare. Nici nu comentez declaraţiile domnului Fugaru, este strict apanajul PNL. E exclusă, la momentul acesta, varianta ca eu să candidez din partea PSD, eu sunt candidatul PNL şi nu vreau să mă gândesc la o altă variantă. Nu vreau să fac speculaţii, pentru că, în condiţiile în care aş da curs unor astfel de speculaţii, toată lumea ar crede că cine ştie ce înţelegeri am cu PSD. Eu sunt printre puţinii care nu au niciun fel de înţelegere cu PSD”, a conchis Marcel Romanescu.

Filip: Venirea mea la PNL poate strânge rândurile, NU să destrame

Primarul oraşului Rovinari, Robert Filip, este convins că echipa PNL Gorj din care face parte alături de Dan Vîlceanu şi Marcel Romanescu va schimba, la alegerile locale, culoarea judeţului. „Le mulţumesc oamenilor că se gândesc la viitorul nostru politic, dar ţin să-i anunţ că domnul Romanescu este primarul Târgu-Jiului şi este membru PNL. Eu cred că este şi candidatul pentru alegerile următoare la primăria Târgu-Jiu şi mai cred că venirea mea în PNL poate să strângă rândurile, şi nu să le destrame, mai ales că eu sunt un om de echipă, care ştie să construiască şi să rezolve lucrurile în interiorul partidului. Cred că mulţi dau din coadă pe lângă aceste conflicte şi le mai şi amplifică de multe ori, dar ştiu un lucru foarte cert, că echipa PNL Gorj, din care face parte Robert Filip, Dan Vîlceanu şi Marcel Romanescu, va fi o echipă care va schimba culoarea judeţului şi care va face o treabă extrem de bună în judeţul ăsta,,, schimbând cumva şi faţa judeţului şi aducând lucruri importante ca oamenii să nu mai fie nevoiţi să asiste toată ziua la conflicte şi la bătăi politice pentru diferite interese”, a declarat Robert Filip.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *