
Mulțumirile aduse de pacienți și de rudele acestora reprezintă cele mai mari bucurii ale unui medic. Reprezentanții unității medicale au transmis câteva dintre mesajele primite de la pacienți.
„Aș vrea să ajungă la Doamna Doctor Laura Cioplea, Medicină Internă 1, mulțumirile mele din suflet, pentru că în august 2017, când nimeni nu mai făcea nimic în spitalul unde mama mea era internată, și se părea că moartea era iminentă, Doamna Doctor Cioplea a salvat-o, dăruindu-i încă 4 ani de viață. Aș vrea tare mult să știe că mă gândesc la dumneaei cu recunostinta și că îi port un mare respect pentru felul special în care s-a purtat acum aproape 8 ani.
Va doresc tot Binele din lume, Doamna Doctor!
Cu multă prețuire,
Marciana Simionescu”.
„Medici care se dedica pacienților în salvarea vieții acestora! Mult respect pentru domnii doctorii din Secția Urologie!”, a transmis Ramona U.
„Felicitări pentru activitatea dumneavoastră!!!Doamnele Doctor Iana și Popescu de la Secția Endocrinologie niste suflete de nota doua mii și medici profesioniști!”, a transmis Gabriela Luciana G.
„Tot respectul pentru personalul din secțiile ATI. Aici, toate cunoștințele îți sunt puse la încercare, empatia și dedicarea în primul rând. Să te lupți cu Moartea, încercând să- i mai smulgi din gheare un suflet și să plângi atunci când nu reușesti. Dacă ști să găsești un echilibru , vei rezista!”, a scris Constanta M.
„Apreciere întregii echipe a Secției de Neurologie din SJU Târgu-Jiu Gorj, sunt medici foarte buni acolo! Un gând de bine și domnului doctor Dogariu, tot un medic de excepție și un profesionist desăvârșit datorita căruia cumnatul meu a reușit să treacă peste un AVC acum un an! Mulțumim domnilor și doamnelor doctor neurologi”, a transmis Dina T.
„Vă mulțumesc mult că vă gândiți și la cei care au nevoie de sprijin! Felicitări personalului medical din Secția Endocrinologie-Compartiemntul Diabet Zaharat!”, a transmis Mariana U.




