Ultima oră

Se acordă vouchere de 15.000 de lei pentru fiecare familie


Familiile pot cere suma de 15.000 de lei de stat. Este vorba despre tratamentele și procedurile pentru părinții care își doresc copii, dar sunt infertili. Departe de a fi nou, programul menit să sporească natalitatea în România a fost extins în 2023. Până acum, doar familiile formate exclusiv din români sau româncele singure puteau solicita de 15.000 de lei.În proiectul actualizat aflat în dezbatere publică la Ministerul Familiei, lista potențialilor beneficiari se extinde și la cuplurile formate dintr-un cetățean străin și unul român. Important este ca cel puțin o persoană să fie cetățean român și să aibă domiciliul în România. Aceeași regulă se aplică și în cazul femeilor singure infertile, potrivit playtech.ro.
Programul pentru creșterea natalității vizează cuplurile și femeile infertile cu vârsta cuprinsă între 20 și 45 ani cărora li s-a diagnosticat o afecțiune incompatibilă cu reproducerea pe cale naturală.

Afecțiunea trebuie constatată de către un medic specialist în obstetrică-ginecologie, cu competență în tratamentul infertilității cuplului și în reproducere umană asistată medical, conform Avocatnet.ro.Cei 15.000 de lei sunt oferiți sub forma a două vouchere, ambele pe suport de hârtie, înmânate în același timp, unul cu suma de 5000 de lei, bani pentru tratament medicamentos, iar al doilea de 10.000 de lei, bani pentru proceduri medicale speciale.
Sursa:Antena 3 CNN

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *