O pensiune va fi construită în cel mai îndepărtat și izolat sat din județul Gorj. Este vorba de Cerna Sat, care aparține de comuna Padeș.
Firma C&C Real Cconstruction a depus solicitare la Agenția pentru Protecția Mediului Gorj pentru construirea de spații de cazare în Cerna Sat.
În acest sat pitoresc există o unitate de cazare, dar care este închisă de mai mult timp.
Cerna Sat este un loc care s-a depopulat în ultimii ani. Câteva zeci de persoane, în general vârstnice, mai trăiesc acum în acest sat, care are șansa să renască prin intermediul turismului. La marginea satului se află rezervația Cheile Corcoaiei.
„Una dintre legende spune că eroul Hercule, în mitologia noastră, Iovan Iorgovan a retezat aici unul din cele 5 capete ale Hidrei, respectiv capul balaurului, iar de durere, sălbăticiunea, în fuga ei, a tăiat muntele și a lăsat în urmă acest traseu sinuos care ilustrează perfect forma unui șarpe imens. În realitate, din punct de vedere geologic, aici se poate vedea foarte clar eroziunea Cernei în traseul ei către aval. De aici, din această zonă, a fost exploatată și piatra cu ajutorul căreia a fost construit și barajul Iovanu, situat ceva mai sus de Cheile Corcoaiei“, se arată pe site-ul turistprinromania.com.