Ultima oră

Se scumpesc băuturile alcoolice

Preţul băuturilor spirtoase va creşte ca urmare a majorării nivelului accizei la alcool şi băuturi alcoolice de la 1 ianuarie 2023.

Reprezentanţii Spirits România, asociaţie ce reuneşte principalii producători şi distribuitori de alcool şi băuturi spirtoase din România, susţin că majorarea preţurilor la raft va creşte consumul de băuturi nefiscalizate, cu efecte negative atât economic cât şi social.

Potrivit modificărilor aduse de Legea 370/2022 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr 16/2022, publicată în Monitorul Oficial la 20 decembrie 2022, a fost majorată cu 6% acciza la alcool şi băuturile alcoolice.

Astfel, acciza aplicabilă alcoolului etilic de la 1 ianuarie 2023 este 4,208.86 lei/hl de alcool pur, majorată de la 3,968.38 lei/hl de alcool pur (nivelul aplicat de la 1 august 2022).

Preţul la raft al băuturilor spirtoase va creşte în acest an
„Costul materiilor prime şi al materialelor s-a mărit cu valori cuprinse între 30% şi 80%, iar nivelul accizei a fost deja majorat de două ori doar în anul 2022 (1 ianuarie 2022 cu 3,6% şi 1 august 2022 cu 5%), ceea ce a pus o presiune uriaşă pe costurile de producţie. De la 1 ianuarie 2023 ni se aplică o nouă creştere de 6% a nivelului accizei, ceea ce va determina şi creşterea preţului la raft al băuturilor spirtoase cu concentraţie alcoolică de 40% grade cu minimum 2 lei/litru”, a declarat Tudor Furir, preşedintele Asociaţiei Spirits Romania, potrivit Agerpres.

Spirits Romania atenţionează că, pe termen mediu şi lung, majorarea accizei nu va duce la încasări bugetare mai mari, deoarece un preţ mai mare va genera o scădere a vânzărilor şi implicit a sumelor de plată la bugetul de stat.

Se estimează că va creşte consumul de alcool nefiscalizat, iar efectele negative se vor resimţi şi la nivel social, în condiţiile în care băuturile alcoolice contrafăcute afectează grav sănătatea celor care le consumă.

Sursă: Agerpres

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *