Daniel Burlan a declarat, luni, la un post local de televiziune, că nu există elemente care să poată determina Comisia Europeană să nu aprobe Planul de restructurare și decarbonare al CE Oltenia.
”Dacă erau elemente care să ducă spre neaprobare Planului de restructurare, cel mai probabil, Comisia Europeană (CE) ni le-ar fi adus la cunoștință, până la momentul notificării, atunci când am fost în dezbatere cu acest plan, în perioada iunie-noiembrie, și nu eram invitați să notificăm oficial Planul de restructurare. Ca urmare a analizei comisiei tehnice de la CE au fost identificate niște probleme care trebuie lămurite, iar la acele solicitări, până la finalul acestei săptămâni vom formula răspunsurile pe observațiile primite de la CE. Singurul lucru care s-a schimbat, în toată această perioadă, este prețul certificatelor de CO2, care a crescut de 26-30 de euro, estimarea noastră în Planul de restructurare, spre 40 de euro. Eu am speranța că Planul va fi aprobat. Solicitările CE nu indică altceva”, a afirmat șeful CEO.
Președintele Directoratului a lămurit situația în legătură cu cei care se vor pensiona sau urmează a fi disponibilizați, în acest an, din cadrul companiei și a dat de înțeles că există un dialog cu sindicatele și parlamentarii gorjeni privind prelungirea valabilității actului normativ prin care este reglementat venitul de completare.
”Anul acesta vor pleca în jur de 740 de salariați, 300 cu plăți compensatorii, iar restul sunt cei care îndeplinesc condițiile de pensionare. Organizațiile sindicale au fost invitate să începem, săptămâna viitoare, negocierea programului de restructurare în care vom stabili criterii și nivelul plăților compensatorii. Există solicitări din partea sindicatelor și o voință a tuturor parlamentarilor pentru prelungirea vechii Ordonanțe 36 care prevedea venituri de completare până la nivelul a 24 de luni, pentru acei salariați care vor fi disponibilizați, până la întrunirea condițiilor de pensionare”, a adăugat Daniel Burlan.
În contextul în care au existat controverse în spațiul public cu referire la angajați ai companiei energetice care cumulează salariul cu pensia, șeful CEO a spus că, acestora le vor fi încetate contractele de muncă.
”Cei care sunt deja pensionari, vor primi decizii de încetare a activității în cadrul companiei. Prin solicitările la Casele județene de pensii am intrat în posesia listelor cu cele 160 de persoane care sunt și salariați și pensionari, iar începând de săptămâna trecută au început să fie emisii decizii de încetare a contractelor de muncă, fără nicio excepție. Sunt și din producție și din TESA”, a conchis Burlan.