Dezvăluiri

Selecția pentru noul directorat. Iordache: Nu voi avea nicio intervenție

Președintele PNL Gorj, senatorul Ion Iordache, susține că nu va interveni în niciun fel în procesul de selecție pentru noii membri ai directoratului Complexului Energetic Oltenia.

Ion Iordache speră ca în directoratul Complexului Energetic Oltenia să ajungă profesioniști. Președintele liberalilor gorjeni atrage atenția că va avea un ton critic la adresa noilor șefi ai companiei, indiferent dacă vor fi de la Partidul Național Liberal sau Partidul Social Democrat, dacă nu vor veni cu soluții pentru salvarea CEO.

“ Nu cred că știe cineva, la ora asta, cine vor fi oamenii. Procesul de selecție este în desfășurare. Se va ști cât de curând. Eu sper și îmi doresc să fie cei mai potriviți și cei mai buni. Din punctul de vedere al PNL, nu vom face nicio discuție pe această temă. Ar trebui, mai ales în această perioadă, când în companie sunt tot felul de temeri să fie aleși cei mai buni profesioniști care să găsească soluții în această situație, în niciun caz să fie aleși pe criterii politice. Eu, cel puțin, nu voi avea nicio intervenție, nicio discuție pentru nimic. Ce pot să le spun, acum, este că dacă nu vor face lucrurile care sunt de făcut, nu mă interesează că e membru PNL sau PSD, voi fi cel mai dur critic și vor avea o mare problemă, dacă nu au soluții. Am făcut cândva greșeala să spun că anumiți oameni sunt buni și s-a dovedit că nu este așa.(…) Nu vreau să intervin în niciun fel. Nu mă interesează, personal, cum îl cheamă sau de unde sunt. Să fie cei care salvează compania și cei care o duc în direcția bună”, a precizat senatorul.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *