
„Referitor la tentativa de a-i distruge pe cei care refuză să stea cu fruntea plecată, îmi asum complet următoarele: Sunt revoltat de ușurința cu care, funcționari plătiți din bani publici se joacă de-a dumnezeii cu libertatea unor oameni în încercarea de a distruge și ce a mai rămas viu în economia acestui județ”, așa își începe senatorul liberal, Ion Iordache, declarația de presă pe tema reținerii oamenilor de afaceri care coordonează grupul de firme Ydail, pe care actualul parlamentar l-a fondat.
Ajuns printr-o conjunctură politică favorabilă în organul reprezentativ suprem al poporului român, unica autoritate legiuitoare a țării, cum zice Constituția, Ion Iordache demonstrează că a rămas tot un om de afaceri, apărător al propriilor afaceri controlate, în prezent, prin interpuși.
”Ca parlamentar nu pot să nu reacționez când văd că, pentru acuzații fără dovezi și argumente, din voința unui singur om (procurorul), care nu este la prima greșeală, nevinovații ajung să-și demonstreze nevinovăția. Am convingerea că, indiferent de frustrări, sete de răzbunare sau comandă, funcționarul n-ar putea face asemenea abuzuri dacă ar răspunde în fața legii ca orice alt cetățean. Firmele pe care vor să le închidă sunt printre ultimele rămase în Gorj și printre cei mai mari plătitori de taxe și impozite din județ. Acuzațiile descrise în comunicatul de presă transmis de Parchet se bazează doar pe supoziții și pe probe fabricate. După gratii este locul celor care abuzează de funcțiile pe care le dețin distrugând iremediabil viitorul unor oameni și orice șansă de dezvoltare a întregii comunități. Sper că va veni momentul în care veți plăti pentru aceste abuzuri! Rușine să vă fie!”, a conchis parlamentarul.
Senatorul Iordache demonstrează, prin tot ceea ce afirmă că nu are noțiunea termenilor: procurorul nu e un funcționar cum spune el, ci supraveghetor al justei aplicări a legilor și reprezentant al Statului într-un proces.
Iordache trebuia să învețe o chestiune elementară, din momentul în care a fost ales în Parlamentul României: Justiția nu se face după cum zice un parlamentar, ci pe baza legilor adoptate de Parlament!
Trebuie menționat faptul că senatorul Ion Iordache este rudă cu Doru Șandru, directorul firmei Ydail Construct SRL, unul din cei doi oameni de afaceri reținuți. De altfel, trebuie spus și că procurorul de caz, Lavinia Ilie, cea care efectuează cercetări în acest dosar, a instrumentat, în urmă cu cinci ani, un dosar în care același Doru Șandru, împreună cu mai mulți primari gorjeni, a fost reținut. Ulterior, cauza a fost retrimisă de către judecători la Parchet pentru completarea urmăririi penale, ca în final, dosarul să fie clasat, după ce judecătorii au decis să elimine interceptările din dosar.
În final, mai trebuie amintit că, proiectul de lege privind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a fost trimis la Senat, care este camera decizională, după ce, în urmă cu o săptămână, 171 de deputați, printre care și cei ai PNL au votat ”pentru”. Mai mult, legea privind răspunderea magistraților, atacată, în repetate rânduri, la CCR, pe motive de neconstituționalitate, atât de PNL, cât și de președintele Iohannis, este neoperațională, deci, procurorii nu răspund pentru eventuale abuzuri.
Potrivit procurorilor…
… s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de trei inculpați, aceștia fiind Doru Șandru, Mircea Vărzaru și Mihai Puiu, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte sau incomplete, pentru primirea aprobărilor sau garanțiilor necesare acordării finanţărilor obţinute sau garantate din fonduri publice, dacă are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri.
Este vorba de contractul de 157 milioane de lei încheiat în iunie 2016 de asocierea Ydail Construct SRL, Romstrade SA și Metalcolect Prod cu Consiliul Județean Gorj pentru lucrări și servicii de reparare și întreținere drumuri județene. Conform Parchetului cei trei afaceriști au depus o ofertă care conținea documente și date false în privința deținerii utilajelor necesare prezentate în aceasta. De asemenea procurorii au reținut că în iarna 2016-2017 asocierea de firme a încasat necuvenit, pe orele de așteptare, pentru utilajele pe care nu le deținea efectiv, suma de 359.132 lei.





Domnuț sanator, zi merci ca intre timp ti ai cumparat imunitate, tu trebuia sa fii in arestul IPJ Gorj si nu marionetele pe mana carora ai dat firmele din timpurile in care erai primar. Tu nu ar trebui sa fii senator ci ar trebui sa te numesti,, cetatene detinut,,. Ti ai cladit averea exclusiv pe spaga din contracte cu statul roman. Ar trebui ca procurorii sa declanseze o actiune gen ,, Mani Pulite,, si sa te bage la racoare cu toata functia ta de senator . Un spagar nu poate sa ocupe o functie de inalta demnitate publca in statul roman.
Dar pe aia de la consiliul judetean care au aprobat platile de ce nu ii intraba nimeni de sanatate? Trebuie sa fi copil mic ca sa crezi ca nu stiau ca platesc pentru utilaje care nu existau in realitate. Si pun pariu ca o parte din banii aia platiti de CJ catre Ydail se intorceau la cei car au aprobat platile. De parca paraindaratul ar exista de ieri, de azi… Toata lumea stie cum merge treaba in tara asta de doi lei.
Toti cei care au lucrat la IDP si si-au pierdut serviciul din cauza lui Iordache, stiu ca licitatia a fost masluita. Eu cred ca ar trebui trasi la raspundere si cei din comisia de licitatie.
Bine, nici cu procuroarea Ilie nu terbuie sa ne fie rusine. Femaia nu are ce cauta in magistratura. Isi mai aminteste cineva de cazul lui Nicu Cretu? I a facut dosar, l a trimis in judecata si a luat ala achitare peste tot. A intrebat-o cineva, ceva?