Sergio Ramos a revenit la echipa la care a început fotbalul, FC Sevilla, dar are probleme serioase. Fotbalistul se afla pe teren în meciul Sevilla – Lens (scor 1-1) disputat pe data de 20 septembrie, când hoții au pătruns în casa acestuia. Nici soția sa, Pilar Rubio, nu se afla acasă în acel moment, în schimb cei patru copii ai cuplului erau înăuntru. Potrivit Marca, copiii și angajații lui Ramos nu pățit nimic, dar hoții au reușit să fure ceasuri, bijuterii, haine de designer și bani.
Culmea este că Sergio Ramos se află la al doilea episod de acest gen. În urmă cu 11 ani, pen când juca la Real Madrid, fundașul a observat doi hoți care încercau să intre în casa sa din capitala Spaniei. Jaful a eșuat când Ramos a fost văzut de infractori, care au fugit.
Un alt jucător de la Sevilla a fost călcat de hoți, în 2020. Suso, coechipierul lui Ramos, se afla pe teren, în timpul finalei Europa League câștigată de andaluzi în fața lui Inter Milano, când două persoane au încercat să intre în casa sa. Soția fotbalistului a auzit zgomote și a aprins toate luminile din casă și din curte, astfel că hoții și-au luat tălpășița.