Dezvăluiri

SICE: Evaziune fiscală între firme din Argeș și Prahova și o societate din Gorj! Prejudiciu de 1,7 milioane de lei

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Argeș au finalizat, pe 5 iulie, cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, privind şase infracţiuni de evaziune fiscală în formă continuată şi două infracţiuni de evaziune fiscală în formă continuată, în modalitatea de participaţie a complicităţii.

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada decembrie 2010 – martie 2012, opt bărbaţi, cu vârste cuprinse între 41 şi 69 de ani, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale cu sediul în judeţele Argeş şi Prahova, ar fi înregistrat în evidenţa contabilă şi declarat organelor fiscale cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, respectiv achiziţii de bunuri (materiale de construcţii), de la un număr de două societăţi comerciale din judeţul Argeş şi judeţul Gorj.
Prejudiciul adus bugetului de stat este de peste 1.700.000 de lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit, iar pentru recuperarea acestuia, a fost intituită măsura sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor imobile deţinute.
Pe parcursul cercetărilor, a fost recuperată suma de aproximativ 250.000 de lei.
Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, cu propunere de trimitere în judecată.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *