Dezvăluiri

Sindicalist CEO: Ne uităm la profesori cum le dau lecții minerilor. Nu mai reprezentăm nimic

Unul dintre sindicaliștii din Complexul Energetic Oltenia este dezamăgit de modul în care a ajuns să se comporte mișcarea sindicală din companie. Vasile Tivig, sindicalist la Complexul Energetic Oltenia, a declarat că profesorii ar trebui să fie un exemplu pentru mineri și energeticieni. Salariatul CEO spune că dacă mâine va fi organizat un protest nu vor ieși în stradă prea mulți angajați ai companiei.

„Ne uităm la profesori cum le dau lecții minerilor. Nu mai reprezentăm nimic. Dacă mâine organizăm un protest, nu suntem mai mult de 10-15 oameni. Profesorii din Gorj au ieșit 40% în stradă. Este enorm. Asta înseamnă hotărâre. Noi avem „norma” de reprezentare în stradă de la 1 la 1.000. Adică suntem în medie 11 oameni care protestează pentru locurile de muncă sau pentru pensii sau pentru orice. Cel mai ciudat este că persoanele care protestează sunt pensionari. Marile federații au scos ultima dată în stradă 500 de oameni. Puterea sindicală din CEO tinde către zero. Lumea e cu gândul la pensie, dar așteaptă să facă alții și până la urmă nu iese mai nimeni la vreo acțiune”, a declarat Vasile Tivig.

   

Citește și:

Un comentariu

  1. Ai dreptate nea Tivig.este diferenta intre oamenii cu carte si masa de manevra politica fara carte, minerii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *