Liderii de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia trag un semnal de alarmă vizavi de situația în care se regăsește Sistemul Energetic Național. Aceștia cred că reprezentanții Uniunii Europene nu o să fie de acord cu decalarea termenelor prevăzute în Planul de Restructurare, iar țara noastră ar putea intra în colaps financiar, așa cum era să se întâmple în anul 2024. Marius Berca, lider de sindicat la Cariera Jilț Nord, spune că Sistemul Energetic va pierde 600 de MW/h în bandă din cauza opririi unui grup de la Nuclearelectrica, iar acest lucru ar putea însemna energie electrică dată la program.
„Credeți că acceptă Uniunea Europeană prelungirea termenelor din Planul de Restructurare? Nu! Nu o să accept, vă spun sincer și o să-mi dați dreptate peste câteva luni. Pe ei îi interesează să fim sclavii lor, nu-i interesează pe ei că intrăm noi în colaps. Guvernanții au pus mâna pe banii din PNRR și i-au cheltuit pe alte lucruri. O să fie o problemă foarte mare cu energia în anii următori. Anul viitor, Cernavodă va opri un grup și o să rămânem fără 600 de MW în bandă. Deja anul ăsta am fost la un pas să intrăm în colaps energetic și importam câte 2.800 de MW/h. O să avem program la curent cu era pe timpul lui Ceaușescu”, a declarat liderul de sindicat de la Cariera Jilț Nord, Marius Berca.