Dezvăluiri

Sindicaliștii nu cred că Transelectrica o să vină în sprijinul CE Oltenia

Chiar dacă specialiștii de la Transelectrica au anunțat că în cazul în care nu se vor realiza noi grupuri pe gaze, dar se închid unele pe cărbune, Sistemul Energetic Național nu o să mai dispună de resursele necesare pentru acoperirea consumului de energie electrică la nivel național, liderii de sindicat nu cred acest lucru. Reprezentanții salariaților nu speră ca CEO să primească bani, iar oamenii să stea acasă, după ce grupurile energetice vor intra în rezervă de capacitate.

Alin Munteanu, președintele Cartel ALFA Gorj, afirmă că, studiul de adecvanță făcut de Transelectrica trebuia să fie gata deja, însă nimeni nu a dorit să le prezinte oficial rezultatul acestuia.

„Acestea sunt povești că o să spună Transelectrica că o să ne dea nouă bani și să stăm acasă, în rezervă. Studiul respectiv trebuia să fie gata mai de mult, însă nu l-am văzut și nu ne-a arătat nimeni nimic”, a spus Alin Munteanu, președinte Cartel ALFA Gorj.

Munteanu a mai precizat că încearcă să nu se gândească la finalul acestei companii energetice pentru că nu ar putea să se trezească în fiecare zi cu acest gând. „Am încercat să nu mă gândesc și să rămân optimist. Nu aș putea să mă trezesc în fiecare zi cu gândul acesta că se închide locul de muncă”, a conchis Munteanu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *