Ultima oră

Situație neprevăzută la o reprezentanță RAR

„Situație neprevăzută la RAR Covasna
Conducerea Registrului Auto Român își prezintă scuzele față de toți clienții care sunt afectați de o situație specială apărută recent la sediul reprezentanței RAR Covasna. Este vorba despre atitudinea abuzivă a proprietarului staţiei de reglare măsurare (SRM) unde RAR este racordat din anul 2005 și care a recurs la deconectarea alimentării, motiv pentru care reprezentanța nu mai este încălzită. Am contactat operatorul naţional de sistem Transgaz pentru a ne sprijini în deblocarea situaţiei.
Vă informăm că am luat măsuri provizorii de achiziționarea de radiatoare și tunuri de căldură, procesul fiind în derulare. În paralel, am făcut demersurile necesare astfel încât să facem o nouă racordare la conducta principală.
Între timp, având în vedere atitudinea ostilă și nefondată a actualului proprietar de SRM am depus plângere penală împotriva acestuia la parchetul competent pentru debranșare abuzivă.
Reprezentanța RAR Covasna este impactată nu doar prin disconfortul pe care îl creează involuntar clienților și angajaților, dar și pentru că temperaturile foarte scăzute afectează funcționarea echipamentelor din hala pentru verificări tehnice care, la sub 7°C, se deteriorează considerabil.
Regretăm situația în care ne aflăm cu toții și suntem focusați pe remedierea acesteia.
Echipa RAR”, este mesajul postat pe pagina oficiala a RAR Romania.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *