Actualitate

SJU Târgu-Jiu, SPRIJIN IMPORTANT de 1,5 MILIOANE de lei!

Compania producătoare de energie a donat Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu suma de 1,5 milioane de lei pentru a achiziţiona cele necesare în războiul contra COVID-19.

Deputatul Dan Vîlceanu spune că, în urmă cu o săptămână, l-a sunat pe preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Popescu, şi l-a informat că spitalul judeţean va primi o donaţie de la o companie mare a statului. Preşedintele PNL Gorj consideră că, din cele 1,5 milioane de lei pe care Nuclearelectrica le-a alocat, SJU Târgu-Jiu ar putea achiziționa un aparat de testare a coronavirusului. În plus, afirmă că o parte din bani pot fi alocaţi şi Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi spitalului din Târgu-Cărbuneşti. “A fost un demers pe care l-a făcut ministrul Economiei. Eu l-am sunat, în urmă cu o săptămână, pe domnul Cosmin Popescu să-l anunţ de faptul că e posibil să avem această donaţie. În primă fază, Hidroelectrica era compania desemnată să doneze la Spitalul Judeţean Gorj, dar, după aceea, au fost câteva modificări şi Hidroelectrica a donat pentru alte spitale din ţară, la Spitalul Judeţean Gorj donând Nuclearelectrica. Companiile care au înregistrat profituri mari în urma activităţii pe care au avut-o în anii trecuţi fac acest gest pentru a ajuta spitale care se prezintă mai puţin bine din punct de vedere al dotărilor şi al modului în care au fost administrate până acum, pentru că în judeţul Gorj nu există posibilitatea de a testa. Practic, toate testele pe care le facem pleacă la Craiova pentru a fi prelucrate. Probabil, că prin această ocazie poate fi achiziţionat un aparat de testare, astfel încât să poţi să testezi şi să primeşti rezultatele foarte repede. Ar fi bine ca după ce sunt achiziţionate materiale de protecţie şi cele necesare, din ele să ajungă şi în alte locuri, în sensul în care putem ajuta cu materiale Ambulanţa Gorj, DSP sau spitalul de la Cărbuneşti”, a declarat liderul PNL Gorj.

MESAJ pentru cadrele medicale!

Dan Vîlceanu le transmite medicilor din judeţ că trebuie să-şi facă datoria, să nu dezerteze în plină luptă contra coronavirusului. Deputatul dă asigurări că, în acest moment, la Spitalele din Târgu-Jiu şi Târgu-Cărbuneşti există stocurile necesare de echipamente de protecţie, aşa că nu trebuie să se teamă că s-ar putea înfecta cu COVID-19. “Mie mi se pare o situaţie care ar trebui reconsiderată de marea majoritate a cadrelor medicale. Eu am avut discuţii şi zilele trecute cu responsabili din sistemul medical. Sincer, nu mi se pare normal ca, în judeţul Gorj, în care avem 6 cazuri depistate şi jumătate dintre ei sunt vindecaţi şi, atenţie, au fost trataţi în altă parte, nu în judeţul Gorj, să se întâmple aşa ceva. Cele 5 cazuri depistate s-au tratat la Matei Balş sau la Craiova, nu în Gorj. Mi se pare că, totuşi, frica escaladează puţin, cred că trebuie să ne păstrăm calmul şi cadrele medicale trebuie să-şi facă datoria, bineînţeles cu materialele de protecţie necesare. Eu cred că există în stoc şi la Spitalul Judeţean şi la Spitalul Cărbuneşti un minim de materiale necesare, astfel încât să facem faţă într-un judeţ în care nu există multe infectări cu coronavirus. Am tot văzut, în ultima perioadă, tot felul de puncte de vedere, care mai de care alarmiste şi disperate, în condiţiile în care, la Spitalul Cărbuneşti, nu există nici măcar un pacient şi toată lumea e disperată că nu au materiale. M-am interesat şi există şi combinezoane şi măşti, dar nu au niciun pacient până acum, iar la Spitalul Judeţean există doar un pacient cu coronavirus”, a conchis deputatul.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button