
Curtea Constituţională a României (CCR) va decide mâine, pe 28 decembrie, soarta pensiilor speciale ale magistraţilor.
Înalta Curte de Casație și Justiție sesizase CCR cu privire la Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu. Proununţarea pe sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților a fost amânată pe data de 10 decembrie.
Contestația Înaltei Curți a venit după ce premierul Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament pentru a doua formă a legii. Legea, în forma care a trecut prin asumarea răspunderii, arată că pensiile magistraților vor fi reduse la 70% din venitul net, încasat în ultima lună de activitate. Vârsta de pensionare va crește treptat la 65 de ani, într-o perioadă de tranziție de 15 ani, pragul de 65 de ani se va atinge în 2040.
Vechimea în muncă necesară pentru pensionare va crește și ea de la 25 la 35 de ani. Dacă legea va trece de CCR, pensia medie a magistraților ar urma să scadă de la 5.000 euro/lună la 3.500 euro/lună.




