Dezvăluiri

Șocant! Căsătorie interzisă de un funcționar al Primăriei Țicleni, familie în prag de evacuare

Doi concubini din orașul Țicleni, care au împreună și un copil de șase luni, au fost refuzați de un funcționar al Primăriei Țicleni, când respectivii s-au adresat instituției în vederea depunerii unei cereri pentru căsătorie. Lor li s-a sugerat, că deși sunt în concubinaj de doi ani de zile, ar fi mai bine să stea separați deoarece primăria oricum a făcut demersuri să intre în posesia unei locuințe sociale împărțite de cei doi. Este vorba despre o garsonieră de nici 30 de mp, pe care respectivii o ocupă contra costa, ei plătind lunar 120 de lei la primărie. În acest context, unicul întreținător al familiei, omul lucrând ca muncitor necalificat la AVICARVIL, află că primarul localității, Radu Constantin, ar fi dat ordin ca cei doi să fie scoși din locuință, deși chiria este plătită la zi, asta pe motiv că femeia are un comportament recalcitrant.

Ioan Cătălin Ivanov în vârstă de 40 de ani și Ramona Victorița Nimăra formează un cuplu de doi ani de zile. Din relația lor a rezultat și un copil, acum în vârstă de 6 luni, cu probleme medicale, motiv pentru care copilul se află la un centru de plasament din Târgu-Jiu, minorul suferind recent o operație în zona capului. Copilul, spun părinții acestuia, a fost încredințat Statului deoarece unicul întreținător al familiei nu putea asigura singur creșterea copilului, concubina sa având niște probleme. Ivanov susține că probleme concubinei s-au rezolvat, motiv pentru care a vrut să facă pasul spre căsătorie cu aceasta și să își aducă înapoi în sânul familiei copilul bolnav.

Din păcate, nu a reușit asta deoarece când s-a adresat primăriei pentru căsătorie, adică miercuri, acestuia i s-a refuzat acest drept, omul fiind anunțat că va rămâne și fără acoperiș deasupra capului. Practic, cetățeanul află că, primarul localității, în Consiliului Local Țicleni, neconsultat în această privință, a inițiat demersuri să îl lase fără locuință pe chiriaș.
Omul susține că funcționara care i-a indicat să nu se căsătorească i-a spus și că, practic, din septembrie, nu va mai deține locuința socială, și va ajunge în stradă, toate visele omului năruindu-se pe loc.

Cetățeanul spune că a încercat anterior să discute cu primarul, care a fost conciliant, dar de data aceasta a refuzat să se mai roage pentru rămânerea sa și a concubinei în locuință.

„Nu știu ce pot să mai facă dacă voi ajunge în stradă. Nu am unde să mă duc, nici eu și nici concubina mea, autoritățile ne refuză căsătoria, iar fără locuință noi nu mai putem lua copilul de la Stat. Am un salariu mic cu care nu pot să îmi întrețin familia dacă aproape tot îl voi da pe chirie”, a declarat Ivanov.

Localnicul speră totuși ca autoritățile locale să dea înapoi, să nu îl evacueze din locuința pentru care plătește o sumă modică, cu convingerea că i se va permite și căsătoria dorită și readucerea copilului înapoi acasă.

„Noi vrem să facem o familie așa cum trebuie, din care să lipsească problemele, scandalul, reclamațiile care ne-au afectat”, a declarant cetățeanul din Țicleni.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *