O fată, în vârstă de 12 ani din Prahova, dată dispărută de familie încă de vineri seara, a fost găsită duminică de polițiști în Buzău. Fata se afla în Buzău, în compania unui bărbat în vârtă de 29 de ani.”În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că aceasta ar fi întreținut relații sexuale consimțite cu un bărbat în vârstă de 29 de ani”, a anunțat Biroul de Presă al Poliției Prahova.Totodată, polițiștii au constatat faptul că bărbatul ar fi condus un autoturism pe drumurile publice fără a deține permis de conducere.
În urma probatoriului administrat față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de act sexual cu un minor și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere. Sursa: ziare.com