Ultima oră

Șoferi prinși băuți la volan și fără a respecta ordonanța militară

La data de 13 aprilie a.c., polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu au depistat un bărbat, de 59 de ani, din comuna Peștișani, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 672 Brădiceni, având o concentraţie de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificărilor efectuate în baza de date s-a stabilit faptul că acesta are permisul de conducere reţinut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Conducătorul auto a fost transportat la spital, în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului şi în perioada de suspendare a dreptului de a conduce.

De asemenea, s-a procedat la verificarea cu privirea la respectarea O.M. 3/2020, ocazie cu care s-a stabilit că acesta nu avea asupra sa declarație pe propria răspundere,  motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 lei, conform OUG 1/1999.

La data de 13 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au depistat în trafic un tânăr, de 27 de ani, din comuna Giroc, județul Timiș, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Rovinari, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în autoturism a mai fost identificat ca pasager, un alt tânăr, de 22 de ani, din municipiul Motru, ambii fiind sancționați conform O.M.3/2020, neavând declarațiile pe propria răspundere, pentru a le prezenta autorităților.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului şi în perioada de suspendare a dreptului de a conduce.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button