Eveniment

Șoferiță rănită după ce a provocat un accident rutier, în Târgu-Jiu

O șoferiță din Târgu-Jiu a fost rănită, miercuri, după ce a lovit maşina care circula în faţa sa. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, accidentul s-a produs în municipiul Târgu-Jiu, după ce femeia de 35 de ani nu a păstrat distanţa regulamentară în mers şi a lovit din spate un autoturism condus de un bărbat din București. Accidentul a avut loc pe strada Tudor Vladimirescu. „Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că o localnică de 35 de ani, în timp ce conducea un autoturism, din direcția străzii Tudor Vladimirescu spre Calea București, nu a păstrat o distanță corespunzătoare în mers, față de autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 54 de ani, din municipiul București, care se deplasa în aceeași direcție de mers, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, conducătoarea auto a suferit leziuni și a fost transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Femeia care a produs accidentul este cercetată pentru vătămare corporală din culpă.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *