Dezvăluiri

Specialist în nutriție și somnologie, consilier la Cancelaria premierului Cîțu!

Echipa de gorjeni din Guvernul României s-a mărit cu încă un consilier, încă din luna aprilie, însă numirea a rămas ”la secret”, din cauza controverselor legate de ”specializările” acestuia readuse în CV de presa locală, în vremea în care a ocupat poziția de membru în Consiliul de Supraveghere al CE Oltenia. După numirea vicepreședintelui PNL Gorj, Iulian Popescu, doctor în digitalizarea mirosurilor, în postul de consilier la Cancelaria primului ministru, echipa lui Florin Cîțu s-a întărit, în scurt timp, cu un alt gorjean din siajul liderilor organizației județene a liberalilor, Răzvan Alex Ionescu, specialist în nutriție și somnologie.

Pepiniera liberală de la Gorj e principalul furnizor de sinecuriști în Guvernul României.

Vicepreședintele PNL Gorj, Iulian Popescu, a fost numit, miercuri, în funcția de secretar de stat în Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Popescu și-a finalizat, în urmă cu câțiva ani, studiile postuniversitare și deține un doctorat în digitalizarea mirosurilor la Universitatea Politehnică București. Noul secretar de stat a deținut, din luna martie a acestui an, funcția de consilier la Cancelaria primului ministru, iar în 2019, timp de un an, a fost membru în Consiliul de Supraveghere al CE Oltenia.

Dar Popescu pălește în fața adevăratului star de la Gorj: Răzvan Alex Ionescu, propulsat și el în CS al CE Oltenia, în urmă cu doi ani, poziție din care a câștigat 81.500 de lei, a fost numit, în luna aprilie a acestui an în postul de consilier cabinet demnitar la Cancelaria primului ministru.

Ascensiunea lui Ionescu e cel puțin curioasă, în contextul în care, nici ca supraveghetor al CEO și nici în plan politic nu s-a făcut remarcat cu nimic, cu excepția dezvăluirilor presei despre ”specializările” sale în nutriție și somnologie. Cel mai probabil, acesta a fost și motivul din care liberalii au ținut ascuns faptul că a fost numit consilier la Cancelaria premierului Cîțu.
Ionescu și-a trecut în CV, printre alte competențe, și pe cea de nutriționist, dar și pe cea de redactor. Acesta și-a împletit aceste două competențe în unele articole publicate în ziarul Impact, în 2014, în care scria despre beneficiile acizilor grași pentru sănătate, despre suplimente și superalimente sau despre șase beneficii incontestabile ale consumului de roșii.

Cam în aceeași perioadă Răzvan Alex Ionescu a apărut în emisiuni la un post local de televiziune unde făcea recomandări pentru un somn de calitate și cum calmează meditația zgomotele mentale.
”Somnul de calitate este acela din care ne-am trezit energici și plini de viață. Ideal este să fie întuneric total, nici măcar ledul de la televizor să nu fie aprins. Pe lângă acele picături de lavandă ar mai ajuta și sarea amară, sulfatul de magneziu. Foarte mult discutată și aplicată în multe țări și pe la noi este meditația care ajută foarte mult la calmarea zgomotelor mentale și rugăciunea, bineînțeles”, spunea Ionescu.

Experiența sa în nutriție și somnologie îi va fi extrem de utilă în noul post la Cancelaria primului ministru – Secretariatul General al Guvernului, pentru că e foarte important ca cei care conduc țara să fie relaxați, odihniți și să nu aibă probleme cu digestia.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *