
„Gargară 3D” sunt niște desene pe calculator, prin care cei din partidul lui Ponta încearcă să ne convingă că vor amenaja Dealul Târgului.
Proiectul e frumos! Pare făcut de Florin Salam, după o noapte de regheton, numai că Dealul Târgului nu mai e al târgului, ci al unor oameni. Deci, cei de la Pro România spun că vor amenaja un loc care, de fapt, nu e al municipalității, ci proprietate privată. E ca și cum ar spune că vor monta la oricare dintre noi în curte niște fântâni arteziene, vor trasa niște alei și gata locul de promenade pentru toată lumea.
În plus, atunci când încearcă să explice ce vor să facă, folosesc numai nestemate lingvistice, gen ”autogaid”, par pricepuți la toate, de la ginecologie la zoologie și parcă ne dojenesc școlărește.

Cu astfel de proiecte, nici ei n-ar risca să parieze că au vreo șansă, doar dacă prinde doamna Rozi 5 șeptari, în ziua alegerilor. Cum care doamna Rozi?

Profesoara de păcănele Camelia Rozica Tarcău. Doamna profesoară candidează, din plictiseală, pentru o poziție de consilier local, din partea Pro România și mizează și în politică precum la păcănele, pe noroc.
Un alt personaj…
… din fauna Pro este Rodion Mirel Bidică, administrator, adică afacerist, după mențiunile făcute în scripte. Businesmanul candidează pentru un post de consilier în cadrul Consiliului Local Tg-Jiu, tot din plictiseală, atâta vreme cât unele din firmele pe care le-a deținut sunt falimentare. Mirel Bidică a fost, timp de opt ani, până în luna aprilie a anului trecut, director general al societății Crismial Beauty SRL. Firma lui Bidică a înregistrat pierderi de 400.000 de lei, în ultimii doi ani de activitate, iar în 2017, creditorii i-au cerut insolvența. Eșecul în afaceri a atras după sine mai multe acțiuni în instanță de la furnizorii Crismial Beauty care voiau să-și recupereze banii, dar și din partea Administrației Finanțelor Publice, pentru încasarea unor datorii restante la bugetul statului.
Cu toate acestea, Mirel Bidică îi anunță pe târgujieni că e ”activ pentru business” și pentru politică, dacă tot candidează, dar și pregătit să se sacrifice într-o poziție publică de consilier.
Personaje de acest tip, precum cele din rezervația Pro România, sunt o mulțime și pe listele altor partide pentru Consiliul Local Tg-Jiu, îngrijorător este că unii dintre ei vor ajunge în postura de a decide cum se cheltuiește bugetul local.




