Actualitate

Start la vaccinarea profesorilor gorjeni

Se dă startul vaccinării profesorilor gorjeni. Începând de miercuri, 24 februarie, cadrele didactice din județul Gorj care doresc să se vaccineze o pot face într-unul dintre cele patru centre destinate vaccinării acestora.

Mai exact, vaccinarea cadrelor didactice, cu vârsta sub 55 de ani, se va face la sala de sport din Bumbești-Jiu, la căminul cultural din comuna Stoina şi la Casa de Cultură Tismana. Pentru persoanele cu vârsta de peste 55 de ani vaccinarea se va face la Stadionul Municipal Târgu-Jiu.

Programarea nu se efectuează în platforma dezvoltată de STS, ci școlile centralizează listele cu personalul propriu care dorește să se vaccineze, acestea vor fi transmise la inspectoratele școlare și transmise apoi la direcțiile de sănătate publică. DSP-urile vor face programarea persoanelor respective, care vor fi anunțate prin inspectoratele școlare.

Vaccinarea profesorilor ar trebui să dureze între 7 și 10 zile în fiecare județ, a precizat Valeriu Gheorghiță.

„Ne dorim ca într-un timp cât se poate de scurt să asigurăm vaccinarea cadrelor didactice”, a adăugat acesta.

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *