Dezvăluiri

Surse: Anchetatorii au venit să ridice documente de la CEO!

Selecția pentru numirea celor cinci persoane în Directoratul Complexului Energetic Oltenia se lasă, se pare, cu probleme pentru compania energetică.

 

 

Conform unor surse din cadrul producătorului de energie, organele abilitate au venit, miercuri, să ridice documente care vizează selecția respectivă. Contactat telefonic, un membru al Directoratului a infirmat acest lucru, însă nu a negat posibilitatea ca anchetatorii să verifice selecția respectivă. 35 de persoane s-au înscris pentru a ocupa un post bine remunerat în cadrul companiei energetice, însă doar trei au reușit să treacă de interviul preliminar. Acest lucru a produs nemulțumire în rândul candidaților care au contestat procedura la Ministerul Energiei, după ce au cerut lămuriri firmei care a făcut selecția pentru punctajul pe care l-au obținut. Cele mai bune exemple în acest sens sunt Daniel Burlan, fost președinte al Directoratului CEO și fostul supraveghetor, Gabriel Giorgi. Cei doi s-au plâns în presă de nenumărate ori de modul în care a fost organizat acest concurs și chiar au anunțat că au contestat rezultatele către organele abilitate.

   

Citește și:

Un comentariu

  1. Bani aruncati de peste 25 de ani pentru firme care duc la indeplinire dispozitiile politice.Din curiozitate in prezent cate firme de stat din energie au in conducere persoane care au terminat facultatea Energetica?cum se zice ,,suntem de rasul curcii,,ceea ce explica dezastrul din energie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *