
Marți, 21 iulie, este termenul-limită oficial pentru depunerea dosarelor de înscriere la secretariatele liceelor.Această sesiune este adresată absolvenților care nu s-au prezentat în prima sesiune, celor care au picat examenul în vară, dar și absolvenților din promoțiile anterioare.
Înscrierile au început pe data de 14 iulie și se încheie definitiv în cursul zilei de marți, conform calendarului oficial aprobat de Ministerul Educației.
Dosarul de înscriere trebuie depus fizic de către candidați și trebuie să conțină: Cererea-tip completată în cadrul secretariatului unității de învățământ. Certificatul de naștere și actul de identitate (în copie și original).Foaia matricolă pentru clasele liceale. Adeverința de recunoaștere a probelor promovate în sesiunile anterioare (dacă este cazul).Important pentru absolvenții din anii trecuți: Prezentarea la examen este gratuită doar pentru primele două încercări.
Candidații din promoțiile anterioare care susțin Bacalaureatul pentru a treia oară sau de mai multe ori trebuie să achite o taxă de examinare la secretariatul școlii.
Calendarul probelor scrise și orale
După finalizarea înscrierilor, examenele propriu-zise vor începe la începutul lunii viitoare:
3 – 11 august: Evaluarea competențelor lingvistice și digitale (probele orale).
13 august: Limba și literatura română (proba scrisă).
14 august: Proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie).
17 august: Proba la alegere a profilului.
24 august: Afișarea primelor rezultate și depunerea contestațiilor.
28 august: Publicarea rezultatelor finale.
Reprezentanții inspectoratelor școlare recomandă candidaților să nu lase depunerea dosarelor pe ultimele ore ale zilei de marți, pentru a evita eventualele aglomerații sau probleme legate de lipsa unor acte necesare din dosar.
Este de amintit că 78% din 2.400 de candidați au promovat Examenul de Bacalaureat în Gorj, în prima sesiune.




