
„Zilele Medicale Gorjene”, conferință ajunsă la ediția cu numărul trei s-a bucurat de un real succes. Evenimentul s-a desfășurat la Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu în colaborare cu Colegiul Medicilor Gorj, în perioada 10-12 mai. Prin prezentările susținute, evenimentul a fost un succes remarcabil, reușind să aducă împreună profesioniști de renume din domeniul medical, dedicați pentru a împărtăși din experiența lor colegilor prezenți și pentru a explora cele mai noi abordări în tratamentul și prevenția patologiilor cronice. Peste 300 de persoane au fost prezente în fiecare zi a acestui eveniment. Președintele Colegiului Medicilor Gorj, dr. Ana Băleanu, a relatat cum s-a desfășurat această conferință.
„Este un eveniment pe care îl așteptăm cu mare plăcere și interes în mod deosebit, suntem la a treia ediție a Zilelor Medicale Gorjene care întotdeauna a avut ca motto, după cum toată lumea știe că este mult mai ușor să previ decât să tratezi, motiv pentru care, evenimentul a avut ca temă ”De la prevenție la tratament în patologiile cronice”. Am dat posibilitatea tuturor colegilor din toate specialitățile să participe la acest eveniment. Bolile cronice însemnând și urologie, ginecologie, medicină internă, diabet, foarte multe specialități, probleme de medicină de familie, astfel încât toți colegii noștri să poată beneficia de tot ce este modern în medicina românească. Am invitat și ne-au onorat cu prezența profesori care au avut foarte mult de spus în medicina românească prin activitatea dumnealor de ani și ani. Mă refer la domnul profesor Niculescu de la Clinica de Gastroenterologie din Fundeni, doamna profesor care a trimis un reprezentant, Radulian, pe probleme de diabet. Diabetul zaharat este o afecțiune care a luat foarte multă amploare, diabetul este de temut prin complicațiile pe care le are, motiv pentru care o lucrare deosebit de interesantă a fost prezentată de Clinica Cantacuzino prin domnul doctor Eduard Catrina și anume ”Piciorul diabetic”. De asemenea, o onoare și un plus de valoare a adus prezența domnului președinte al Colegiului Medicilor, profesor universitar Daniel Coriu de la Clinica de Hematologie Fundeni, București. Problemele medicilor sunt multe, problemele între specialități sunt foarte multe și atunci dânsul a fost disponibil și a interecționat cu sala și a răspuns tuturor întrebărilor medicilor gorjeni. O deosebită plăcere ne-a făcut și prezența domnului secretar general al Colegiului, Gindrovel Dumitra. O deosebită onoare a fost să îl avem alături pe domnul rector al Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, profesor doctor, Dan Ghionea, cu lucrări deosebit de interesante, asta reprezentând secțiunea de gastroenterologie. Foarte multe lucrări importante susținute tot pe gastroenterologie și de doctorul Cosmin Ciora tot de la clinica Fundeni. Pe chirurgie digestivă, deosebit de importante au fost lucrările prezentate de doctorul Davițoiu și Băleanu. Doamna profesor Camelia Diaconu de la Spitalul de Urgență Floreasca care este membru al Academiei Franceze, lucrarea prezentată de dânsa a stârnit foarte multe aprecieri și a adus foarte multe noutăți din lumea medicală, dânsa fiind internistă, asta a fost în prima zi.
A doua zi, la fel, lucrări deosebit de interesante, sala a fost plină. Medicii gorjeni au renunțat la alte activități de weekend și au ajuns la acest eveniment la Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. Au fost lucrări foarte importante pe probleme de ginecologie, de urologie cu profesori de renume ale medicinei românești. Profesorul Craina de la Timișoara recunoscut pe problemele de patologie ginecologică, profesorul Suciu de la Spitalul Filantropia din București, la fel un renumit medic în probleme de ginecologie și care de la Simpozionul de la Târgu Jiu a doua zi a plecat la un congres internațional în Japonia și China unde de altfel a prezentat lucrarea pe care a susținut-o și în Târgu Jiu. Problemele legate de cancer, așa cum îl cunoaștem toți ca și denumire au fost reprezentate de domnul profesor Schenker prin reprezențanții dumnealui de la Sfântul Nectarie din Craiova. Acest centru de oncologie din Craiova este renumit prin toate activitatea dumnealor și prin toate procedeele moderne care sunt în tratamentul bolilor neoplazice și adresabilitatea fiind extraordinar de mare prin aceste noutăți în domeniul oncologiei. Doamna doctor Câmpeanu Ana-Maria a avut lucrări deosebit de importante, dânsa lucrând în Spitalul din Târgu Jiu la psihiatrie, este lector universitar, a avut două lucrări deosebit de importante cu afecțiunile moderne ale populației întregii țări vizavi de stres, emoție, depresie care sunt destul de îngrijorătoare. Domnul doctor Emil Trașcă, urolog de renume cu probleme de prostată, probleme genitale, probleme oncologice.
De asemenea deosebit de interesante au fost lucrările prezentate de domnul doctor Zamfir tot de la Fundeni, chirurgie cardio-vasculară și domnul doctor Sorin Pătrășcoiu cu robotică medicală în afecțiunile urologice. O noutate și o premiera în medicina românească, intervențiile chirurgicale pe rinichi cu acești roboți medicali.
Colegii noștri au stat de dimineață până seara captivați de tot ceea ce este nou și tot ce este modern în lumea medicală.
Lucrări importante au avut și colegii noștri de la secția de ginecologie din Târgu Jiu și ne-am bucurat că s-au aliniat printre clinicile de renume din România.
Pe probleme de boli infecțioase am avut un reprezentant al domnului doctor Emanuel Ceaușu de la Clinica de Boli Infecțioase Victor Babeș din București, un tânăr foarte energetic care ne-a onorat cu prezența din generația tânără dar care este la a doua ediție, a venit și anul trecut și care a prezentat afecțiunile post Covid, o lucrare foarte importantă.
Colegii noștri au fost captivați de tot ceea ce s-a spus ca și noutate, ca și experiență, ca și tradiție în medicina românească.
Am vrut să mulțumesc în primul rând președintelui Colegiului Medicilor,Daniel Coriu și secretarului general Gindrovel Dumitra care au dat un plus de valoare acestui eveniment, de asemnea tuturor profesorilor universitari care ne-au onorat cu prezența din București, din Cluj, din Timișoara, Târgu Mureș, Craiova, domnului profesor Copotoiu care a făcut un efort deosebit, este de-al nostru din Gorj și care a ajutat foarte mulți gorjeni, ne-a onorat cu prezența prezentând o lucrare extraordinar de importantă, din experiența dumnealui de foarte mult timp. Centre universitare de renume și cu tradiție ne-au onorat și a fost un nivel academic deosebit și le mulțumesc foarte mult, deasemnea colegilor noștri care au participat la acest eveniment și nu în ultimul rând organizatorilor, toți cei care am făcut o echipă și am vrut să fie ca și în ceilalți ani. Experiența și-a spus cuvântul, evenimentul din 10-12 mai a fost deosebit și mai de valoare față de ceilalți doi ani. Toți cei prezenți au transmis că vor mai veni și la anul în speranța că le vor coincide agenda fiind foarte multe evenimente în luna mai.
Încă o dată țin să mulțumesc echipei organizatorice pentru reușita evenimentului”, a precizat Ana Băleanu.




