Ultima oră

Tânără accidentată pe trecerea de pietoni

Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată, astăzi, direct de către personalul medical din cadrul Secției U.P.U. Gorj, despre faptul că în cadrul secției s-a prezentat o persoană care a fost victima unui accident rutier.

,,Echipa operativă constituită la nivelul Biroului Rutier s-a deplasat la fața locului, ocazie cu care a stabilit faptul că la aceeași dată, în jurul orei 13:15, o tânără din comuna Runcu, în timp ce traversa regulamentar pe trecerea de pietoni semnalizată și marcată corespunzător, ar fi fost acroșată de un autoturism condus de o femeie, care se deplasa din direcția Piața 9 Mai către strada Victoriei.

Ulterior, conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviințarea organelor de poliție sau a procurorului și a condus-o pe tânăra de 20 de ani la domiciliu, după ce aceasta i-a relatat faptul că nu prezintă leziuni în urma impactului.

După aproximativ 4 ore, tânăra s-a deplasat cu mijloace proprii la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, acuzând dureri în zona spatelui.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, cercetările fiind continuate pentru identificarea conducătorului auto”, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button