Mălina-Teodora Birău spune că a existat o chemare interioară care o ghidează în fiecare zi, aceea de a fi un sprijin real pentru cei care au fost prea des ignorați sau excluși: „Sufletul și pasiunea mea se împletesc în misiunea de a fi asistent social care deschide drumuri și inimi pentru persoanele cu dizabilități, ghidându-le spre o lume în care talentul și potențialul lor sunt văzute și apreciate. Asistența socială, în adevăratul sens al cuvântului, înseamnă să vezi dincolo de obstacole, să crezi în potențialul fiecărei persoane și să construiești oportunități acolo unde pare să nu existe nicio cale.
Când mi-am descoperit vocația, am înțeles că viața mea nu va fi despre confort și conformism, ci despre schimbare. Schimbare într-o societate care încă privește cu reținere spre cei diferiți, o societate care se teme de ceea ce nu înțelege. Am ales să fiu vocea celor pe care lumea îi ignoră, să fiu liantul dintre talent și oportunitate, să fiu podul care leagă visurile de realitate“, povestește tânăra.
„Persoanele cu dizabilități trăiesc zi de zi într-o realitate plină de provocări“
Mălina-Teodora mărturisește că luptă cel mai mult pentru integrarea persoanelor cu dizabilități: „Ca asistent social și specialist în integrarea socio-profesională a persoanelor cu dizabilități, rolul meu este esențial în a crea punți între aceste persoane și oportunitățile care le pot oferi o viață mai bună. Nu este doar o chestiune de angajare, ci de redare a demnității, de susținere emoțională și de educare a comunității. Fiecare caz pe care îl gestionez vine cu propriile sale dificultăți: persoane care și-au pierdut speranța după zeci de refuzuri, oameni care nu au avut niciodată ocazia să lucreze și nu știu ce înseamnă un mediu profesional, sau tineri talentați care sunt marginalizați din cauza unor dizabilități ce nu le afectează deloc competențele.
Persoanele cu dizabilități trăiesc zi de zi într-o realitate plină de provocări, adesea invizibile pentru cei din jur. Nu este vorba doar despre lipsa accesibilității fizice, ci și despre barierele sociale, despre prejudecăți și despre lupta continuă pentru a fi acceptați ca membri activi ai societății. Încă ne confruntăm cu stereotipuri înrădăcinate, cu angajatori care ezită să ofere o șansă reală și cu sisteme rigide, care mai degrabă descurajează decât sprijină incluziunea“.
Tânăra asistent social își dorește să fie depășite anumite prejudecăți în legătură cu persoanele care se confruntă cu probleme de sănătate sau altfel de dificultăți: „De când mă știu, am simțit că trebuie să fiu acolo unde este nevoie de o voce, de un sprijin, de cineva care să creadă cu adevărat în șansele fiecăruia. M-am format ca asistent social, dar, dincolo de orice titlu, ceea ce fac este să cred în oameni.
Când am pășit prima dată în lumea asistenței sociale am simțit că am intrat într-o luptă inegală. Eram înconjurată de prejudecăți, de uși închise și de oameni care, fără să-și dea seama, ridicau ziduri în jurul celor care aveau cea mai mare nevoie de sprijin. Dar acolo unde alții vedeau limite, eu am ales să văd posibilități. Am întâlnit oameni extraordinari, cu povești care mi-au schimbat viziunea asupra vieții, oameni care, în ciuda tuturor obstacolelor, nu au încetat să lupte pentru un loc în lume“.
Mălina-Teodora spune că a ajutat sute de persoane să-și descopere potențialul, să-și regăsească încrederea și să îndrăznească să viseze din nou: „Zi de zi, mă întâlnesc cu povești care ar putea frânge sufletul oricui: oameni respinși la interviuri fără a fi ascultați, persoane talentate a căror unică vină este că nu se potrivesc în tiparele convenționale, tineri care nu și-au cunoscut niciodată potențialul pentru că nimeni nu le-a oferit ocazia să-l descopere. Și totuși, în ochii lor văd speranță, determinare și o forță pe care rar o întâlnești în altă parte. (…) Dar există și satisfacții imense. Nimic nu se compară cu momentul în care un beneficiar mă sună să îmi spună că a fost acceptat la un job, că s-a adaptat în colectiv sau că se simte, pentru prima dată, cu adevărat util. Văd cum încrederea în sine le revine, cum își revendică dreptul la o viață normală, iar acest lucru îmi dă puterea să continui. În fiecare persoană pe care o ajut să se ridice, văd viitorul unei societăți mai bune. O societate care nu mai privește dizabilitatea ca pe o sentință, ci ca pe o parte firească a diversității umane. O societate în care fiecare om își găsește locul, fără să fie nevoit să lupte pentru dreptul de a fi văzut“.
