
Durere fără margini în județul Gorj, după ce Guillaume Oană, un adolescent de 18 ani originar din Rovinari, s-a numărat printre victimele incendiului devastator izbucnit într-un club din stațiunea elvețiană CransMontana. Mama lui, Roxana Oană, stabilită la Lausanne, a vorbit pentru prima dată despre tragedia care i-a răpit singurul copil.
Tânărul plecase în Elveția pentru a petrece Revelionul alături de prieteni. În noaptea incendiului, Guillaume dormea în casa celei mai bune prietene a mamei sale, împreună cu fiul acesteia și cu cel mai bun prieten al lui. „Erau toți trei… în momentul acela am simțit că s-a întâmplat ceva cu ei”, a mărturisit Roxana, copleșită de durere.
După izbucnirea incendiului, băiatul a fost dat dispărut, iar familia a trăit zile de coșmar, lansând apeluri disperate pe rețelele de socializare. „Primele patru zile când Guillaume era de negăsit au fost cele mai cumplite. Dacă toate lucrurile ar fi fost făcute ca la carte, într-o țară unde lucrurile sunt foarte controlate, astăzi nu ne-am plânge copiii”, a spus mama tânărului.
Roxana Oană își amintește cu emoție de fiul ei, pe care îl descrie ca pe un adolescent blând, generos și iubit de toți cei care l-au cunoscut. „Primul lucru care îmi vine în minte este râsul lui, zâmbetul lui frumos. Era bun cu toată lumea, mai ales cu animalele și cu persoanele în vârstă. Aș vrea să fie amintit exact așa: ca un copil frumos, blând și iubit”, a spus aceasta.
Deși originar din Gorj, Guillaume nu se va întoarce acasă pentru ultimul drum. Trupul său va fi înmormântat vineri, 16 ianuarie, în Elveția, departe de locurile natale din Rovinari. Pentru familie și pentru cei care l-au cunoscut, distanța nu șterge însă amintirea lui, care rămâne vie și dureros de prezentă




